Ștrandul este o durere majoră pentru arădeni, în special pentru cei care au o anumită vârstă. Supranumit litoralul vestului, ștrandul a avut în perioada sa de glorie zeci de terase, cluburi și discoteci, zecii de mii de vizitatori în fiecare weekend. A fost un magnet care a atras vizitatori din tot județul și chiar din cele învecinate.

Începând cu primul mandat al lui Gheorghe Falcă, ștrandul intră într-o perioadă de declin. Deși a câștigat alegerile în 2004 cu promisiunea de a oferi gratuitate la intrarea pe ștrand, după ce a fost ales și s-a văzut cu sacii în căruță, noul (pe atunci) primar a început să taxeze intrarea în zona teraselor. A urmat montarea gardurilor și numeroase scandaluri cu investitorii.

Încetul cu încetul, comercianții și-au abandonat afacerile văduvite de clientelă, astfel că numărul vizitatorilor a fost într-o continuă scădere. Prețurile biletelor și abonamentelor au crescut, astfel că vânzările și clienții au scăzut constant.

Asta cu toate că în decursul ultimilor 20 de ani au fost cheltuite multe milioane de euro pentru amenajarea și reamenajarea Ștrandului. Finisajul bazinelor, faianța și gresia, gazonul și chiar instalațiile ștrandului au fost schimbate de câteva ori. S-a cumpărat clor la preț de zece ori mai mare. S-au organizat evenimente cu finanțări îndoielnice, de pe urma cărora au profitat apropiații PNL.

Fiecare rundă de alegeri a fost totodată prilej pentru a arunca pe piață promisiunea unui Aquaparc, a unor investiții care să facă din nou ștrandul arădean o atracție. Și de fiecare dată aceste promisiuni au fost uitate. În timp ce Oradea se gândește deja la al doilea Aquaparc, la Arad ștrandul continuă să fie tot mai puțin vizitat.

Rețeta caracteristică guvernării peneliste din Arad se recunoaște cu prisosință: lucrări de mântuială, bani cheltuiți degeaba, promisiuni făcute în campanie și neonorate. Total dezinteres pentru nevoile oamenilor. S-a dovedit cu prisosință că ștrandul are nevoie de o altfel de administrație.