”Reabilitarea Cetății este un obiectiv pe care Aradul nu-și poate permite să îl rateze!” declara reprezentantul firmei care a întocmit ultima documentație privitoare la Cetatea Aradului, în cadrul prezentării făcute Consiliului Local.
De 13 ani, subiectul Cetății este manevrat pentru a atrage voturi, cu predilecție în campaniile electorale. S-a bătut pasul pe loc, s-au irosit oportunități, s-au vândut iluzii.
Vorbim poate de cea mai mare oportunitate pe care o are Aradul, de a ieși din prezentul con de umbră, de a se detașa față de vecinele Timișoara și Oradea, de a deveni un reper regional, cu toate avantajele și beneficiile care decurg de aici. Introducerea în circuitul civil și reabilitarea Cetății pot și trebuie să aducă numeroase câștiguri celor din domenii precum cazare, alimentație publică și nu numai. O întreagă clasă medie locală se poate forma în urma acestui demers.
Cetatea a fost construită timp de 20 de ani (1762-1783), a costat 3 milioane de florini și 169 de case din Arad care au fost dărâmate. În iulie 1919 a fost preluată de armata română, drept cazarmă. În perioada interbelică cetatea a fost garnizoană a Aradului și a găzduit Regimentul 93 infanterie. După armistițiul încheiat de România în 1944, în cetate a fost încartiruită o unitate de tancuri sovietică, care a “rezistat” acolo până în anul 1958, când locul sovieticilor a fost luat de un regiment românesc de tancuri.
Începând cu 2010, prin HG 1100/03.11.2010, cetatea este transferată în proprietatea Municipiului Arad, fără a fi făcută și predarea sa propriu-zisă. Aceasta a fost condiționată, în urma unei negocieri făcute de primarul Gheorghe Falcă cu colegii săi aflați la guvernare, de renovarea Unității Militare Gai, de predarea către MApN a 250 de apartamente și a unui teren de 10 hectare, toate pe banii orașului.
Făcând o paranteză, aceste promisiuni angajează bugetul local, banii plătiți de cetățenii Aradului, în construirea unei unități militare și predarea ei “la cheie”, cu tot cu locuințe de serviciu, unui minister cu buget și responsabilități proprii. La fel cum este obligația Ministerului Apărării de a asigura facilități de cazare și antrenament pentru garnizoană, este și dreptul arădenilor de a beneficia de potențialul turistic al Cetății, de a o pune în valoare conform cu interesele orașului. Din păcate, nu la fel au gândit (și în continuare gândesc) cei din conducerea PNL Arad.
Pentru că Gheorghe Falcă nu a făcut nimic din ceea ce a promis, în 2015 MApN face o evaluare a situației și se semnează un nou protocol, de data aceasta cu termen clar, 14 mai 2018. În 2017 Primăria Arad a solicitat modificarea termenului, în sensul prelungirii lucrărilor de reabilitare din fosta unitate militară Arad Gai cu doi ani, până la 25 mai 2020. MApN nu a fost de acord, astfel că Cetatea a revenit la Ministerul Apărării.
Tot procesul este reluat (cu un mic preambul în 2020, că deh, era an electoral) în 2022, același protocol, cu aceleași angajamente și cu aceeași lipsă (cu o excepție, 40 de apartamente au fost date de municipiu în administrarea MApN) a pașilor concreți.
E drept, între timp s-au întocmit proiecte și planșe frumos colorate, pentru că în orașul machetelor trebuie să ai ce să arunci în ochii cetățenilor. Suntem la a treia (după unii la a patra) documentație întocmită de administrația locală referitor la cum va arăta Cetatea după ce va intra în circuitul civil.
Cel din urmă, Master Planul privitor la amenajarea Cetății Aradului, a fost scos subit de la naftalină după 3 ani și aruncat pe masa consilierilor locali sub pretextul bifării unei condiții (pentru o eventuală finanțare). Totala lipsă de transparență și dezbatere denotă dezinteresul evident și neseriozitatea administrației locale.
Singura soluție acceptabilă pentru Cetate este un concurs internațional de proiecte, dublat de o dezbatere amplă referitoare la caracteristicile proiectului. Orice altceva reprezintă o simplă maculatură, pentru a înghiți bani din bugetul local.